U Cluj – CSU Sibiu (meciurile 1 si 2)

Miercuri si joi, de la ora 18:00, LIVE video pe csufans.ro/chat

Miercuri, 13 aprilie (ora 18:00) și joi 14 aprilie, CSU Sibiu va disputa, pe terenul celor de la U Cluj-Napoca, primele două partide din cadrul primului tur al playoff-ului sezonului 2010/2011. La finalul sezonului regulat, echipa clujeană s-a clasat pe locul al doilea, cu 54 de puncte (24 de victorii, 6 înfrângeri), iar sibienii au ocupat locul 7, având 47 de puncte (17 victorii, 13 înfrângeri). Ambele meciuri vor fi transmise LIVEvideo pe csufans.ro/chat .

În ultimii cinci ani, CSU Sibiu și U Cluj s-au întâlnit de 3 ori în playoff, în sezoanele 2005/2006, 2007/2008 și 2008/2009. În 2006, cele două echipe se întâlneau în semifinalele campionatului, iar după primele două meciuri disputate la Cluj scorul era egal, 1-1. S-au jucat apoi două partide la Sibiu, din nou victoriile au fost împărțite, ajungându-se în meci decisiv, pe terenul clujenilor. Mihai Silvășan a adus atunci calificarea în finală pentru “U”, reușind în ultimele secunde ale partidei o aruncare de trei puncte care a făcut ca meciul să se termine cu scorul de 105-102 în favoarea echipei sale. A urmat apoi întâlnirea din anul 2008, în aceeași fază a competiției, dar de data aceasta echipa sibiană avea avantajul terenului propriu întrucât terminase sezonul regulat pe poziția a doua, iar clujenii se clasaseră un loc mai jos. Sibienii au pierdut însă primul meci în Sala Transilvania și astfel au cedat acest avantaj adversarilor. Galben-albaștrii au câștigat cel de-al doilea meci și trebuiau să se impună în cel puțin o partidă din cele două disputate la Cluj. Clujenii și-au adjudecat însă ambele partide disputate în sala Horia Demian, 68-61 și 87-74, calificându-se din nou în finală în detrimentul echipei sibiene. Un an mai târziu, cele două echipe s-au întâlnit din nou, dar de această dată în primul tur al playoff-ului (sibienii s-au situat pe locul 4 la finalul sezonului regulat, iar clujenii pe 5), seria disputându-se după sistemul “cel mai bun din 3 meciuri”. Primul meci din Sala Transilvania a fost câștigat de sibieni cu scorul de 96-91, clujenii s-au impus apoi pe teren propriu la diferență de 10 puncte, 99-89 și astfel s-a ajuns în jocul decisiv de la Sibiu. Galben-albaștrii au câștigat la limită acea partidă, scor 89-87 și s-au calificat în semifinale, unde au întâlnit pe CSU Ploiești. În acest sezon, clujenii s-au impus în ambele întâlniri, 61-58 în turul campionatului la Sibiu și 93-68 pe teren propriu, înfrângerea din retur fiind cea mai drastică suferită de sibieni pe parcursul acestui sezon.

După aceste două partide care vor avea loc miercuri și joi la Cluj, seria se mută în sala Transilvania, urmând a se disputa două meciuri în zilele de 18 și 19 aprilie, iar apoi, dacă este cazul, se va disputa meciul decisiv pe terenul clujenilor, în data de 22 aprilie.

Ramona Ramba/11.04.2011

NOTA: Este interzisa folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana, autor, articol, afisarea de anunturi publicitare, jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervam dreptul de a cenzura, sterge integral sau interzicerea dreptului de a posta, prin banarea / blocarea IP-ului dvs daca nu folositi un limbaj adecvat. CSUFANS.RO nu raspunde pentru continutul postat de utilizatori in rubrica de comentarii, aceasta responsabilitate revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Campionat

PosTeamWLPCT
123349
221547
321547
419745
518844
618844
7141240
8111537
9111537
1091735
1162032
1262032
1332329
1422428

Cupa Romaniei Final Eight

PosTeamWL
100
100
100
100
100

Cupa Romaniei Grupa C

PosTeamWL
121
221
321
403