Flaviu Stoica-Un om cat o istorie

Interviul complet

In numerele 7 si 8 ale revistei CSU Fans Magazin ati putut citi o parte din interviul acordat de catre Flaviu Stoica pentru revista noastra. Asa cum v-am proimis in paginile revistei, am adaugat pe acest site intregul interviu acordat de catre domnul Stoica. Un om cât o istorie Baschetul sibian se leagă, de la primul pas și până în zilele noastre, de numele lui Flaviu Stoica. Mai bine de 50 de ani de baschet în Sibiu au fost marcați de inițiativele unui om care a preferat să își pună familia pe planul al doilea decât să neglijeze sportul. Chiar și CSU Sibiu de astăzi poartă amprenta lui Flaviu Stoica, antrenorul care l-a format nu numai pe Mircea Vulc, actualul tehnician al echipei sibiene, dar și generații succesive de campioni, printre care s-au numărat Claudiu Munteanu și Florin Apostu. Flaviu Stoica a renunțat la echipa de baschet a Sibiului în anii ’90, însă a continuat să se implice în sport, ca și “cultură fizică”, după cum îi place să spună și a înființat Facultatea de Educație Fizică din Sibiu, iar proiectele sale nu se opresc aici. Profesorul Flaviu Stoica, legenda baschetului sibian, a acceptat să acorde un interviu în exclusivitate pentru CSU Fans Magazin.

Rep.: Când și cum a început povestea baschetului sibian?

Flaviu Stoica: Povestea este lungă și începe în anii 1952-1953, când a apărut o mișcare de susținere a acestui sport din partea clubului sau asociației “Constructorul”, formată din unități militare, adică acele unități în care erau încadrați cei cu origini “nesănătoase” sau cei proveniți din rândul minorităților, sași, maghiari etc. În limbaj popular, aceste unități se numeau “diribau”. Acestea erau de fapt niște unități de muncă. Se poate spune că de aici a pornit totul. Totuși, trebuie spus că un nucleu foarte important a existat la liceul “Gheorghe Lazăr”. Unul din “pionierii” mișcării a fost Jiga Ferenz, un polisportiv care a activat în echipele naționale la polo, fotbal și baschet.

Rep.: Care a fost primul meci de baschet pe care l-a jucat Sibiul?

Flaviu Stoica: Primul meci de baschet s-a desfășurat în anul 1953, la actuala sală de gimnastică de băieți. A fost un meci între echipa Sibiului și cea a Brașovului, care purta pe atunci numele Stalin. A urmat apoi reforma în învățământ, care a însemnat transferul echipelor din Sibiu la Cluj sau în subordinea Universității de acolo. Un merit deosebit l-a avut Vasile Jeleriu, care a stat mereu de partea sibienilor. Un alt nume important în mișcarea baschetbalistică de atunci este Lonciu Davidescu, cel care mai târziu avea să ajungă în staff-ul tehnic al valoroasei echipe Maccabi Tel Aviv.

Rep.: Spuneți-ne care a fost primul succes important al baschetului sibian.

Flaviu Stoica: În 1959 s-a înființat echipa “Luceafărul” care a reușit să ajungă în Divizia B. Printre jucătorii de atunci se aflau Fleșeriu, Cîmpeanu, Giurgiu, Friciu. Meciurile se desfășurau sâmbetele pe baza sportivă “Luceafărul”, în aer liber, și veneau în jur de 2.000 de spectatori. A urmat o perioadă mai tulbure, încheiată în anul 1964, odată cu înființarea echipei A.S.A. care aparținea de U.M. 01512. În fond, echipa fusese constituită pentru a participa la Spartakiadă (n.r. – competiție între unități militare), dar juca în Divizia B. Pe atunci era o serie foarte puternică, cu 12 echipe în a doua divizie, iar în prima erau doar 8, însă foarte valoroase. Cei mai mulți jucători erau militari de carieră sau elevi ai școlii de ofițeri, astfel că la unele meciuri nu s-au putut prezenta din cauza îndatoririlor de serviciu, așa încât echipa a fost exclusă din competiție. Însă apetitul pentru baschet fusese deschis, iar într-o zi m-am trezit chemat de către Ionică Munteanu, de la partid (n.r. – PCR), ca să explic ce doresc să fac. În scurt timp am reușit constituirea unei echipe, Olimpia Sibiu, iar prima deplasare a fost la Mediaș. Am plecat cu trei 3 mașini în deplasare, ale noastre. Echipa aceasta s-a născut practic din nimic. Abia mai târziu au început să apară și banii de la minister, via U Cluj, care avea grijă să rămână și ea cu ceva…

Rep.: Dar v-ați dorit mai mult decât Divizia B. Ce ați făcut atunci?

Flaviu Stoica: Primul pas în vederea depășirii condiției de divizionară B a fost aducerea la echipă a doi jucători foarte valoroși, Florin Apostu și Marian Şerbănescu. Viorel Cintean a avut un rol deosebit de important în aducerea acestora. Vreau să îl amintesc și pe Pongo (Mihai Mladin), care făcea deja parte din echipă. În anul 1977 am reușit promovarea în prima divizie. Ţin minte că am fost așteptați în gară de peste 300 de studenți fericiți că am reușit promovarea, iar până în Piața Mare (pe atunci Piața Republicii) se strânseseră în jur de 1.000 de persoane. Imediat s-a sesizat Securitatea, care a împrăștiat mulțimea în dreptul actualului Rectorat. Nu a fost vorba despre niciun act de violență, dispersarea grupului s-a făcut în mod pașnic, iar cei din Securitate s-au dovedit înțelegători cu oamenii care sărbătoreau promovarea. A urmat atunci perioada <> a formației, când pe primul plan se afla echipa și pe planul secund erau familiile noastre. Cerințele la acest nivel erau mult mai mari, astfel încât echipa s-a întărit cu Takacs (adus la Sibiu tot de către Viorel Cintean) și Chirilă, pe atunci junior, dar care în timp a devenit coșgeterul campionatului.

Rep.: Sibiul organizează de câțiva ani Memorialul Pongo. Ce ne puteți spune despre acest mare jucător?

Flaviu Stoica: A fost o perioadă în care se juca sistem turneu. Toate cele 12 echipe din campionat se întâlneau în același oraș și jucau mai multe meciuri în câteva zile. Era foarte importantă refacerea, iar echipele care nu dădeau importanță acestui aspect erau obosite în ultimele meciuri și pierdeau ușor. Când turneul se desfășura la Sibiu, Pongo reușea să se îngrijească de două echipe – de a noastră și de cea din Cluj. A fost cel mai bun organizator de competiții pe care l-am avut. În perioada aceea era foarte greu să îi ții pe jucătorii de valoare la Sibiu, pentru că marile echipe erau mereu cu ochii pe ei. Dar la sfârșitul anilor ‘80 am avut câțiva jucători tineri foarte valoroși: Claudiu Munteanu, Beni Pelger, Marcel Ţenter, Mihai Corui. Aceșita s-au alăturat numelor consacrate deja: Dăian, Bretz, Takacs, Apostu, Chirilă, Paleghi.

Rep.: A fost centrul baschetbalistic de la Mediaș unul esențial pentru dezvoltarea acestui sport în județ?

Flaviu Stoica: Acesta poate fi considerat, la scară redusă desigur, un centru asemănător școlilor sârbești de baschet. Marele merit îi aparține antrenorului Octavian Şerban, care a reușit să promoveze nenumărați jucători în prima divizie. Toți jucătorii formați de către Octavian Şerban dețineau o tehnică de excepție. Claudiu Muntean mi-a fost propus de către Şerban, pe când Claudiu avea doar 15-16 ani și câțiva ani la rând Claudiu a făcut față pe trei fronturi: CSU, lotul național de juniori și echipa de juniori din Mediaș. În această formulă am reușit evoluții bune și foarte bune, culminate cu un loc 3 obținut în fața unor centre baschetbalistice foarte puternice la acea vreme.

Rep.: Care erau condițiile de pregătire pe atunci? Cum se procurau echipamentele și mingile necesare? Cum se făceau deplasările în alte localități?

Flaviu Stoica: Când echipa activa în Divizia B, antrenamentele le făceam la sala de sport a Facultății de Ştiințe, iar meciurile le jucam în sala de la teatru. Odată cu promovarea în Divizia A, am reușit sa obținem o poziție de antrenament pe zi în sala de joc. Când erau programate două antrenamente pe zi, unul se desfășura în sală, iar celălalt în sala facultății sau în aer liber. Cheltuielile pentru calendarul competițional – meciuri, deplasări -, precum și pentru echipament și mingi erau asigurate prin bani alocați clubului de către ministerul de resort. Cu acești bani reușeam să organizăm două cantonamente pe an. În ceea ce privește deplasările, acestea se făceau cu trenul. Erau cumplite deplasările lungi (Iași, Constanța), mai ales pe timp de iarnă, pentru că de multe ori înghețam în compartimentele neîncălzite. Rareori reușeam să ne deplasăm cu microbuzul O.J.T., iar acest lucru era o mare bucurie pentru noi.

Rep.: Cum erau priviți sportivii și care era condiția lor?

Flaviu Stoica: Sportivii erau priviți cu respect, fără atitudini refractare din partea altor persoane. Ei aveau un statut mai special, fiind angajați în fabrici, dar nefăcând producție. Într-o vreme, chiar și pentru anumite fabrici era un motiv de laudă angajarea unui sportiv. Alteri, însă, era deosebit de dificil, pentru că trebuia să mergem “cu jalba-n proțap” pe la diverși directori de fabrici, în așa fel încât jucătorii să nu își piardă serviciile. Mai târziu, jumătate din echipă era studențească, pentru că sportivii erau înscriși la facultate sau la colegiu. Având aceasta calitate, de student, responsabilitatea creștea.

Rep.: Cât timp a durat până s-a reușit formarea unei echipe? Cum și de cine ați fost sprijinit?

Flaviu Stoica: Echipa CSU Sibiu s-a format în anul 1979, pe niște baze deja puse, iar un aport deosebit la formarea ei l-a avut Ion Barac. De asemenea, Gerhard Konnerth și Constantin Oprean, primii doi președinți ai clubului, au pus serios umărul la constituirea și menținerea clubului și au avut influențe benefice asupra echipei. Trebuie să îi mai numesc aici pe Marian Cărăuș, precum și pe Octavian Rusu și N.I. Dobra. Un personaj interesant care a ajutat echipa într-un moment dificil a fost un anumit domn Pescaru, pe atunci activist de partid, care le-a facilitat unor jucători importanți obținerea de locuințe în oraș, ceea ce era un lucru deosebit de important în vremea aceea. Datorită lui, unii jucători au rămas la Sibiu. Un capitol aparte îl ocupă domnul Ocoș, căruia vreau să îi mulțumesc post-mortem, din păcate. El s-a oferit să îi angajeze pe toți jucătorii echipei la Balanța, oferindu-le salarii foarte bune. Colaborarea clubului cu Balanța a durat din 1984 până în 1994. Asocierea cu Balanța a fost deosebit de benefică încă de la început pentru că echipa avea de acum și susținere “muncitorească” și mulți știu ce însemna acest lucru pe atunci.

Rep.: Care sunt cele mai fericite momente din viața echipei la care ați fost părtaș?

Flaviu Stoica: Cel mai fericit moment trăit cu echipa a fost promovarea în Divizia A. A fost, însă, o bucurie de scurtă durată. În acel moment nu mă gândeam că urmează o perioadă foarte dificilă. Nu îmi imaginam cât de greu va fi să menținem echipa în prima divizie și au fost luni întregi de muncă extrem de dificilă. Când privesc în urmă, îmi dau seama că fiecare victorie era o mare bucurie și o sărbătoream ca atare. Ne strângeam la mine acasă și ne bucuram împreună de victorii. Cel mai important lucru era prietenia care ne lega și faptul că totul era făcut din plăcere. Iar prietenia a rezistat în timp. Sunt fericit când mă revăd cu oamenii aceștia, de care mă leagă atâtea lucruri frumoase.

Rep.: Care au fost cei mai valoroși jucători pe care i-ați antrenat?

Flaviu Stoica:În ordinea venirii lor la echipă, acești jucători sunt: Florin Apostu, Marin Chirilă și Claudiu Muntean. Toți trei, foarte talentați și serioși.

Rep.: Ce mai știți de foștii jucători? Cu care dintre ei țineți legătura?

Flaviu Stoica: Spre regretul meu, nu am ținut legătura cu jucătorii plecați peste hotare. Într-o vreme mă mai căuta Marian Şerbănescu, din Germania. Dar țin legătura cu Ionică Popescu, acum avocat în Brașov, iar cu Gheorghe Dăian și Viorel Cintean mai vorbesc la telefon sau ne mai întâlnim uneori.

Rep.: Care au fost cele mai grele momente pe care le-ați traversat alături de echipă?

Flaviu Stoica: Indiscutabil, cel mai greu moment a apărut la sfârșitul primului an de Divizia A, în 1978. Eram în fața unui meci cu Farul Constanța, iar de rezultatul acelui meci depindea rămânerea echipei în prima divizie. Au fost 78 de ore în care nu am putut închide un ochi și mă gândeam doar la importanța acelui meci și la munca depusă până în acel moment. Nu îmi venea să cred că soarta echipei depinde de un singur meci. În cele din urmă, echipa noastră a câștigat, iar un aport deosebit la această victorie au avut Zoli Coșa, care a jucat 10 ani pentru echipa Sibiului și maestrul emerit al sportului Alin Savu, care a activat la Sibiu în primul an de Divizia A, oferindu-și ajutorul pentru ca echipa să se mențină pe prima scenă a baschetului. Savu a fost și unul din cei trei români care a jucat pentru Selecționata Europei (alături de Nedef și Albu).

Rep.: Puteți face o paralelă între baschetul de acum 20-30 de ani și cel de acum?

Flaviu Stoica: O comparație în ceea ce privește jocul nu poate fi făcută, din mai multe motive. În primul rând, volumul de muncă era foarte mic în comparație cu cel de acum (se făceau două, trei antrenamente pe săptămână, iar acum sa fac două, chiar trei antrenamente pe zi). În al doilea rând, mijloacele materiale sunt total diferite în prezent față de cele din trecut. Cele de acum sunt mai performante, unele dintre ele realizate în urma unor studii de specialitate. Apoi, în prezent există o cu totul altă alimentație, iar susținătoarele de efort sunt mai bune. În al patrulea, dar nu în ultimul rând, dacă, în trecut, motivarea financiară era (ca și) inexistentă, în prezent aceasta este foarte puternică. Practic, aici putem vorbi despre diferențele dintre amatorism (trecut) și profesionism (prezent). Nu se pot face raportări la jocul în sine, ci doar raportări la performanțele obținute.

Rep.: Care erau, pe atunci, cele mai valoroase echipe? Cum se comporta publicul?

Flaviu Stoica: Au fost mai multe perioade în care au dominat unele echipe. Cele care s-au aflat mereu în vârf și s-au luptat pentru medalii au fost echipele din București: Steaua, Dinamo, Rapid, ICED – pepiniera Stelei, Cluj Napoca, Iași, Timișoara – centre universitare puternice și Dinamo Oradea – susținută puternic de surata ei mai mare din București. În ceea ce privește publicul, spectatorii nu erau așa de bine organizați, așa cum sunteți voi. În primii ani, galeria era formată doar din studenți, mai târziu apărând și elevi în galerie. La meciurile de acasă era nebunie. Jucam mereu cu sala plină, odată fiind în pericol să nu pot intra la meci. A durat câteva minute până să explic oamenilor că eu eram antrenorul echipei și trebuia să intru în sală. Trebuie spus un lucru foarte important: lumea vine la performanță! Dacă echipa se luptă pentru primele locuri, atunci și spectatorii vor veni în număr mare.

Rep.: Cum credeți că a evoluat arbitrajul în ultimii ani?

Flaviu Stoica: Arbitrajul niciodată nu depășește nivelul competiției. Atunci când campionatul este slab, nici arbitrii nu se ridică la un nivel înalt. Din păcate, s-au făcut și se fac greșeli, dar nu mă pot pronunța dacă acestea sunt intenționate sau nu. De puțină vreme s-a introdus regula cu trei arbitri. Eu nu cred că la nivelul campionatului românesc era nevoie de acest lucru, pentru că nu se joacă la fel de rapid ca în alte țări. Cred că este o cheltuială în plus acest al treilea arbitru.

Rep.: Când v-ați retras de la echipă și ce ați făcut de atunci?

Flaviu Stoica: M-am retras în anul 1991. Nu a fost o decizie ușoară, însă simțeam că nu mai pot face față și îmi neglijam prea mult familia. După aceea, am activat ca director la Clubul Sportiv Şcolar Sibiu, apoi am fost conferențiar la facultate. În anul 1992 am înființat Colegiul de Măiestrie Sportivă, iar în 1999, Facultatea de Educație Fizică. Am reușit să înființăm și o extindere a facultății la Hunedoara, însă din păcate doar pentru scurt timp. Acum încercăm să obținem acreditarea facultății și sper să reușim.

Rep.: În ultimii ani nu au mai apărut jucători de valoare în Sibiu. Care credeți că este cauza și ce se poate face pentru ca această situație să se schimbe?

Flaviu Stoica: Eu mă consider un antrenor formator, de aceea am pledat mereu și pledez în continuare pe promovarea jucătorilor locali. Bineînțeles că în promovarea jucătorilor sibieni, singurul criteriu valabil rămâne cel al valorii. Jucătorii locali pot fi motivați mult mai ușor din exterior (rude, prieteni) și li se pot cere uneori sacrificii pentru orașul lor. Observ că în ultimii ani sunt preferați jucători gata formați. Acest lucru se întâmplă la echipele unde se vrea performanță în timp scurt.

Rep.: Care credeți că sunt cei mai valoroși jucători din campionatul românesc și de ce?

Flaviu Stoica: În campionatul românesc, legea o fac jucătorii sârbi. Şcoala lor este una de excepție, nu doar în ceea ce privește baschetul. M-a impresionat Sasa Okocolic (Asesoft Ploiești), un jucător de mare valoare. De asemenea, îmi plac foarte mult Krstanovic (fost la Poli Mobitelco Cluj), Marjanovic (ELBA Timișoara) și Dee (Darnell Clavon). Acesta din urmă este tipul jucătorului total. Se implică sută la sută în orice fază, fără teama accidentărilor. În plus, este deosebit de tehnic. Un jucător cu un potențial foarte mare este Brice. Dacă se lucrează corespunzător cu el și este disciplinat, poate fi un jucător de mare valoare. Dintre jucătorii români, marele produs al baschetului ultimilor ani este fără îndoială Cătălin Burlacu. Este un jucător care poate juca orice și asta la înalțimea pe care o are este deosebit. Sunt convins că ar putea face față și în NBA. De asemenea, Stănescu este excelent la jocul sub panou. Ca să închei, Silvășan cred că este un talent. Îmi place foarte mult acest jucător.

Rep.: Când credeți că echipa sibiană va fi din nou capabilă să câștige un titlu de campioană națională?

Flaviu Stoica: Chiar și sezonul acesta se poate, pentru că valori sunt. Este însă greu, pentru că perioada de omogenizare poate fi mai lungă. Sunt jucători veniți de curând la echipă. Sunt convins că sunt jucători foarte buni, care știu multe scheme, însă acestea trebuie exersate până când jucătorii din teren se simt și știu exact unde se află coechipierii lor în fiecare moment al jocului. Dacă se va păstra aelași lot de jucători, iar sezonul acesta va fi unul de tranziție, anul viitor cu siguranță CSU se va lupta pentru titlu. Singurul post unde încă am semne de întrebare este cel de pivot. Jucătorul adus acum pe acest post, Donald Little, nu a confirmat încă. S-ar putea să fie el jucătorul de care are nevoie echipa. După cum îl știu pe Mircea Vulc, un tip ambițios și orgolios, sunt convins că și el își dorește titlul. Singurul lucru pe care i-l pot recomanda este să își menajeze sănătatea, pentru că nu mai este la prima tinerețe.

Rep.: Ați auzit despre inițiativele asociației “Al 6-lea jucător”? Ce părere aveți despre ele?

Flaviu Stoica: Sigur că am auzit! Proiectul vostru, “Promovarea baschetului în școli”, este extraordinar. Copiii au nevoie de modele, mai ales că în ultimii ani sportul pierde foarte mult teren. Până acum s-a pierdut competiția cu barurile, cluburile și discotecile. Mai există însă o luptă, extrem de importantă, cea împotriva drogurilor, acest flagel cumplit. Prin acțiunea voastră reușiți să îi atrageți pe copii spre sport și spre cultură fizică. Vreau să subliniez această formulare, “cultură fizică”, pentru că nu este vorba numai despre sportul de performanță, ci despre o viață sănătoasă prin sport. Am citit revista voastră și nu pot decât să vă aplaud și să vă felicit. Noi încercăm la facultate de ceva timp să edităm o revistă, dar merge foarte greu, pentru că nu se păstrează un nucleu pentru acest proiect, astfel că am reușit să tipărim doar două numere până în prezent. Ceea ce ați reușit voi se numește deja profesionism și nu pot decât să spun: Jos pălăria, bravo!

Rep.: Un gând de sfârșit de an pentru suporterii echipei.

Flaviu Stoica: O fac din tot sufletul. Vă doresc să rămâneți atașați de acest sport al studenților, al tinerilor, să rămâneți la fel de pasionați, inventivi și surprinzători în ceea ce faceți și, pentru că sunteți tineri, să spuneți cu curaj ce aveți de spus. Mă gândesc aici mai ales la oficialitățile locale, care ar trebui să sprijine asemenea inițiative, cum sunt cele care vă aparțin. Echipei CSU Atlassib Sibiu îi urez să câștige cât mai curând titlul de campioană, pentru că această echipă și acești suporteri merită o asemenea performanță și o asemenea bucurie. Rep.: Domnule profesor Flaviu Stoica, vă mulțumesc și vă asigur de considerația noastră, a iubitorilor de baschet din Sibiu.

ianuarie 2007/ Calin Gavozdea